Accident feroviar grav, duminică seară, în judeţul Iaşi. Medicii de pe ambulanţa ajunsă la locul incidentului au avut parte de imagini greu de privit.
Reprezentanţi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi au descoperit că victima – un băiat de 19 ani – nu avea o bucată din craniu, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Salvatorii nu au mai putut decât să se constate decesul, fără a se mai efectua manevre de resuscitare.
Accidentul a avut loc în apropiere de municipiul Paşcani, relatează adevarul.ro.
”SAJ a intervenit în urma unei solicitări, pentru un accident feroviar, cu un echipaj C2 cu medic, din substaţia Paşcani. La faţa locului, între localităţile Lespezi şi Probota, echipajul a găsit un tânăr de 19 ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral forte, cu lipsă parţială de os parietal”, a declarat Nicolae Pralea, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Iaşi.
Deocamdată nu se ştie dacă e vorba de o sinucidere sau un accident, acest aspect urmând a fi stabilit de anchetă. Poliţia a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.